Psihiatri în București
Consult gratuit pentru persoanele asigurate

Doriți o programare?
Aveți o întrebare

Tulburarea depresivă majoră

Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezenţa unuia sau mai multor episoade depresive. Daca sunt cel puţin două diagnosticul va fi de tulburare depresivă majoră recurentă. Din această cauză criteriile de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră le includ pe cele ale episodului depresiv. Cu toate acestea cei doi termeni nu sunt identici deoarece episodul depresiv, atunci când este însoţit şi de alte simptome, poate să facă parte din manifestările unei alte boli (tulburare bipolară).

Criterii de diagnostic:

  1. cel puţin unul din următoarele simptome:
    • - dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi
    • - diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru aproape toate activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi
  2. cel puţin patru din următoarele simptome:
    • - insomnie sau somn prea mult
    • - scăderea sau creşterea apetitului
    • - agitaţie sau lentoare ( pacientul nu poate sta liniştit sau opusul – se mişcă şi vorbeşte mai lent decât de obicei; lucruri ce pot fi remarcate şi de cei apropiaţi )
    • - stare de oboseală sau lipsă de energie aproape în fiecare zi
    • - sentimente de inutilitate sau de vină excesivă aproape în fiecare zi
    • - diminuarea capacităţii de a gândi, de a se concentra, de a lua o decizie
    • - gânduri frecvente la moarte
  3. simptomele durează de cel puţin doua săptămâni
  4. simptomele cauzează o scădere a funcţionalităţii pacientului pe plan profesional sau social (exemplu: o pacientă nu mai poate avea grijă de copii).

Tipuri:

Episoadele depresive se împart în funcţie de gravitate în uşoare, moderate şi severe. La stabilirea tipului episodului actual se ţine cont de numărul de simptome caracteristice bolii şi de severitatea acestora, precum şi de gradul în care pacientul poate să funcţioneze.

Dacă depresia este însoţită de halucinaţii (exemplu: pacientul aude voci) sau idei delirante (exemplu: pacientul are convingerea ca este vinovat pentru boala unei fiinţe iubite) episodul va fi considerat ca fiind sever cu elemente psihotice.

Există unele episoade în care dispoziţia depresivă are o notă distinctă faţă de ce a trăit pacientul până atunci. Este mai intensă şi nu se îmbunătăţeşte la evenimente pozitive. Pacientul se simte mai rău dimineaţa, se trezeşte mult prea devreme, nu are poftă de mâncare iar persoanele apropiate pot remarca o stare de nelinişte. Aceste simptome poartă numele de episod depresiv cu elemente melancolice. Oarecum opus acestuia este episodul cu elemente atipice. Acesta se caracterizează printr-o îmbunătăţire a dispozitiei în cazul unor evenimente plăcute. Pacientul are apetit alimentar crescut, doarme mai mult decât de obicei şi prezintă o sensibilitate mai accentuată în cazul în care se simte respins.

În depresie pot apărea şi elemente catatonice, care nu sunt caracteristice acestei boli. Catatonia reprezintă o stare în care pacientul se mobilizează cu greu sau prezintă o stare de agitaţie extremă, nu răspunde la stimuli din exterior, poate refuza să se alimenteze sau poate menţine posturi bizare pentru perioade lungi de timp. Stresul la care este supus organismul într-o asemenea situaţie, precum si posibilitatea unei boli severe nepsihiatrice fac din catatonie un motiv foarte serios de prezentare urgentă la spital.

Episoadele depresive pot apărea şi imediat după naştere. Ele sunt mai frecvente la femeile aflate la prima naştere şi sunt considerate ca fiind postpartum doar în măsura în care debutează în primele 4 săptămâni de la naştere. Aceste paciente prezintă labilitate afectivă; unele dintre ele au o preocupare excesivă faţă de bunăstarea copilului, pe când altele manifestă dezinteres şi frică atunci când rămân singure cu nou născutul. O mică parte dintre depresiile postartum pot fi severe şi pot fi însoţite de elemente psihotice (pacienta are halucinaţii sau convingeri bizare); în această situaţie mama poate reprezenta un pericol pentru sănătatea copilului. În primele 10 zile de la naştere este foarte frecventă o stare de tristeţe tranzitorie („baby blues”), care nu îndeplineşte criteriile unui episod depresiv şi care nu trebuie interpretată ca fiind depresie postpartum.

Evoluţie:

Odata ce un pacient a avut un episod depresiv, există o probabilitate destul de mare (aproximativ 70%) ca pe parcursul vieţii să mai facă un episod. Dacă este la al doilea episod depresiv, riscul de a-l face pe al treilea creşte la 85%. Astfel pe măsură ce numărul de episoade creşte, va spori şi probabilitatea de a mai avea încă unul, perioadele dintre episoade vor fi din în ce mai scurte, ajungându-se ca simptomele depresive să fie permanente. În cele din urmă depresia va fi considerată o trăsătură a personalităţii pacientului.

Importante în evoluţia bolii sunt durata şi modul în care se rezolvă primele episoade. Există posibilitatea ca dispoziţia depresivă să treacă dar să se menţină unele dintre simptomele asociate (insomnie, stare de oboseală, diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra). O astfel de rezolvare a episodului depresiv poartă denumirea de remisiune parţială. În această situaţie pacientul este mulţumit de starea lui de sănătate şi are tendinţa de a minimaliza simptomele rămase.

Remisiunea parţială după primul episod sau prime episoade foarte lungi fac prognosticul bolii să fie nefavorabil; vor urma şi alte episoade care vor fi din ce în ce mai frecvente, durata acestora va fi mai mare, între episoade nu vor exista perioade fără simptome asociate depresiei iar răspunsul la tratament va fi din ce în mai redus.

Din această cauză este foarte important modul în care sunt gestionate primele episoade ale bolii, în special primul episod. Prezentarea în timp util la psihiatru, iniţierea rapidă a unei terapii, respectarea perioadei în care aceasta trebuie urmată şi controlul periodic reduc la minim riscul apariţiei unui nou episod şi pot face din episodul depresiv doar o experienţă neplăcută care s-a întâmplat odată, cu mult timp în urmă.

Este adevărat că unele episoade uşoare sau chiar moderate pot trece fără nicio intervenţie din exterior. Dar dacă dispoziţia se menţine proastă mai bine de o lună sau dacă se produce doar o remisiune parţială, nu are rost să se aştepte un miracol, reducându-se astfel şansele unei evoluţii favorabile. Un prim episodul depresiv care a trecut de la sine, nu înseamnă că se va întâmpla acelaşi lucru şi în cazul următorului.

Tratament:

Există astăzi o gamă variată de medicamente antidepresive, precum şi medicamente aparţinând altor clase dar cu acţiune antidepresivă, care pot fi alese în funcţie de severitatea bolii, de simptomele asociate depresiei sau de patologia preexistentă.

Este foarte important de ştiut despre medicamentele antidepresive:

  • - nu dau dependenţă
  • - sunt bine tolerate
  • - nu sedează (există unele medicamente care produc somn dar acestea sunt alese doar când depresia este însoţită de insomnie)
  • - sunt eficiente şi îşi păstrează eficienţa pe perioade lungi de timp
  • - nu afectează capacitatea de a gândi, de a se concentra sau memoria, ba din contră, le îmbunătăţesc

La iniţierea tratamentului pot apare simptome precum greaţă, vărsături, diaree, ameţeală, slăbiciune musculară, cefalee, anxietate, insomnie şi altele. Ele nu sunt grave chiar dacă provoacă la început un disconfort pacientului. De obicei trec cu timpul iar în cazul în care persistă poate fi oprit antidepresivul şi înlocuit cu un altul.

O mică parte dintre pacienţii care încep un tratament cu antidepresive pot experimenta o stare de nelinişte, cu tendinţa de a vorbi mai mult decât de obicei, cu nevoie redusă de somn, cu stimă de sine crescută, cu euforie sau iritabilitate. Există de asemenea posibilitatea ca la iniţierea tratamentului să apară idei de suicid. În ambele situaţii este necesară revenirea la medic.

Administrarea medicaţiei antidepresive se însoţeşte destul de frecvent de disfuncţie sexuală, atât la femei cât şi la bărbaţi. În cazul în care aceasta există înainte ca pacientului să-i fie prescris vreun tratament pentru dispoziţie, există posibilitatea ca disfuncţia sexuală să se imbunătăţească sub medicaţie antidepresivă. Această problemă trebuie discutată cu medicul fără ruşine deoarece rezolvarea ei diferă mult de la un pacient la altul (exemplu: pentru unele antidepresive disfuncţia sexuală constă în întârzierea orgasmului ceea ce nu reprezintă întotdeauna un dezavantaj).

Beneficiul medicaţiei antidepresive este cu atât mai mare cu cât episodul depresiv este mai sever. Astfel în cazul depresiilor uşoare poate fi aleasă psihoterapia (terapia cognitiv comportamentală) sau iniţierea unui program regulat de exerciţiu fizic susţinut, în măsura în care pacientul este deschis unor astfel de terapii. Pentru depresiile moderat-severe sunt folosite antidepresivele, de obicei inhibitori ai recaptării serotoninei.

Spre deosebire de ce se credea până mai de curând, antidepresivele intră destul de repede în acţiune, încă din prima săptămână; la două săptămâni de la iniţierea tratamentului ar trebui să se constate o îmbunătăţire a dispoziţiei. Dacă nu se întâmplă acest lucru ar trebui evaluată oportunitatea creşterii dozei sau chiar a înlocuirii antidepresivului.

Pentru a preveni reapariţia bolii, precum şi riscul de cronicizare a simptomelor depresive, medicaţia antidepresivă trebuie urmată cel puţin 9 luni în cazul primului episod şi cel puţin 2 ani în cazul în care pacientul are numeroase episoade în antecedente. Deşi antidepresivele nu dau dependenţă, oprirea lor se face treptat pe parcursul a cel puţin 4 săptămâni.

Pentru episoadele depresive cu simptome psihotice sunt folosite pe lângă antidepresive şi antipsihotice. Terapii combinate ca aceasta sau altele precum antidepresiv şi psihoterapie sau antidepresiv şi stabilizator al dispoziţiei pot fi folosite în cazul în care pacientul nu răspunde la monoterapia cu medicaţie antidepresivă. Utilizarea benzodiazepinelor se bucură de un sprijin destul de redus; nu este recomandată folosirea lor mai mult de 4 săptămâni deoarece creşte riscul de dependenţă.