Psihiatri în București
Consult gratuit pentru persoanele asigurate

Doriți o programare?
Aveți o întrebare

Tulburare psihotică scurtă

Tulburarea psihotică scurtă se caracterizează prin prezenţa a cel puţin unui simptom din următoarele: idei delirante, halucinaţii, comportament dezorganizat sau catatonic şi limbaj dezorganizat. Durata acestora trebuie să fie de minim 1 zi şi să nu depăşească 1 lună.

Deşi, în cele mai multe cazuri, manifestările bolii sunt intense, durata ei este de câteva zile; simptomele dispar în totalitate iar funcţionarea pacientului revine la nivelul de dinainte de a se îmbolnăvi. În caz contrar diagnosticul de tulburare psihotică scurtă trebuie reevaluat.

Boala apare, de obicei, în urma unui eveniment traumatic, cu un impact semnificativ asupra vieţii pacientului (moartea unei persoane apropiate, un accident etc) sau în cazul unei succesiuni de întâmplări nefericite, la care bolnavul a luat parte. Apariţia bolii în perioada postpartum nu este rară; debutul ei este la maxim 4 săptămâni de la naştere.

Criterii:

A. Cel puţin un simptom din următoarele:

  • - idei delirante;
  • - halucinaţii;
  • - comportament dezorganizat sau catatonic;
  • - limbaj dezorganizat.

B. Durata este de minim 1 zi şi nu mai mult de 1 lună.

Pacientul revine la nivelul de funcţionare de dinainte de a face bola.

Evoluţie:

Vârsta medie a pacientului cu tulburare psihotică scurtă este de aproximativ 30 de ani. În urma unui eveniment neplăcut (nu este obligatorie prezenţa acestuia), bolnavul experimentează o furtună a emoţiilor, cu treceri rapide de la tristeţe profundă la euforie, este bulversat şi poate ajunge într-o stare de confuzie marcată.

Judecata pacientului este, de multe ori, deficitară, fapt ce necesită supravegherea acestuia; dovedeşte o lipsă de peocupare pentru igiena personală şi nu se alimentează. Riscul de suicid, în aceste condiţii, este mare, internarea într-un spital fiind cea mai bună soluţie pentru a proteja pacientul.

Odată ce episodul de boală a trecut, tulburare psihotică scurtă reapare destul de rar; episoadele frecvente de boală ar trebui să pună sub semnul întrebării diagnosticul, o tulburare cu o evoluţie mai severă fiind mai probabil.

Până la 70% dintre pacienţii cu această boală ajung să nu mai aibă probleme psihiatrice, după ce tulburarea psihotică scurtă a trecut. Pentru un mic procent, reapariţia simptomelor, pe perioade mai lungi de timp, face ca diagnosticul să fie schimbat în cel de tulburare schizofreniformă, tulburare schizo-afectivă sau chiar în schizofrenie.

Tratament:

Principalul mijloc de tratament al tulburării psihotice scurte este medicaţia antipsihotică, în special antipsihoticele atipice.

În cazul acestei boli, utilizarea medicamentelor antipsihotice, pe perioade lungi de timp, nu se justifică, riscul de recădere fiind scăzut. Odată ce simptomele au trecut, oprirea antipsihoticelor se face treptat. În cazul în care boala revine, după ce mediacţia a fost întreruptă, fără să apară factori de stres suplimentari, diagnosticul ar trebui reevaluat.

Diferitele forme de psihoterapie sunt utile pentru ca pacientul să treacă peste experienţa bolii, precum şi pentru a depăşi evenimentele traumatice care ar fi declanşat-o.