Psihiatri în București
Consult gratuit pentru persoanele asigurate

Doriți o programare?
Aveți o întrebare

Tulburare obsesiv-compulsivă

Principala trăsătură a tulburării obsesiv-compulsive o reprezintă prezenţa obsesiilor, adică gânduri, idei sau imagini, care sunt experimentate frecvent şi care provoacă anxietate. Pacientul nu poate controla apariţia lor, ele nu au legătură cu evenimente din viaţa cotidiană, fiind văzute ca gânduri pe care în mod normal nu ar fi trebuit să le aibă în acel moment.

Obsesiile provoacă un disconfort crescut, atât prin faptul că sunt frecvente, ocupând foarte mult din timpul pacientului, cât şi prin faptul că determină apariţia anxietăţii, care nu de puţine ori se poate manifesta ca un atac de panică. Aproximativ 60% dintre pacienţii cu tulburare obsesiv-compulsivă trec prin atacuri de panică.

Pentru a scăpa de acest disconfort, pacientul recurge la comportamente repetitive (de exemplu: spălatul mâinilor, verificarea încuietorilor) sau acte mentale (rugatul, număratul unor obiecte), care poartă numele de compulsii.

Chiar dacă pentru a pune diagnosticul de tulburare obsesiv-compulsivă sunt suficiente doar obsesii sau doar compulsii, prezenţa unei singure categorii de simptome este neobişnuită. Pacientul are uneori tendinţa de a considera unele compulsii ca lucruri fireşti, şi le consideră exagerate doar în momentul în care i se atrage atenţia asupra frecvenţei cu care le face.

Cel mai sugestiv exemplu pentru tulburarea obsesiv-compulsivă este cel al pacientului cu frică de contaminare. Chiar şi într-un mediu foarte curat, gândurile că ar putea lua microbi sunt foarte frecvente, pacientul reuşind cu greu să se concentreze la alte activităţi. Evită situaţiile în care e posibilă contactarea unor germeni, de exemplu nu mai dă mâna când salută. Anxietatea intensă determinată de obsesiile de contaminare, îl face pe pacient să recurgă la spălarea mâinilor, pentru a reduce starea de diconfort; această compulsie poate fi atât de frecventă încât se ajunge la producerea unor leziuni.

Criterii de diagnostic:

  1. - fie prezenţa obsesiilor
    •    - gânduri persistente, repetate, intrusive şi inadecvate, care cauzează disconfort
    •    - nu sunt preocupări în legătură cu viaţa cotidiană
    •    - pacientul încearcă să le înlăture sau să le înlocuiască cu alte gînduri

  2. - fie prezenţa compulsiilor
  3.    - comportamente sau acte mentale, excesive, menite să reducă sau să prevină apariţia disconfortului cauzat de obsesii
  4. - obsesiile sau compulsiile sunt consumatoare de timp (durează cel puţin o oră pe zi)
  5. - determină un disconfort semnificativ sau o diminuare a funcţionalităţii pacientului pe plan social sau profesional
    1. Cele mai frecvente obsesii sunt:

      • - contaminarea: frica de mizerie sau de microbi;
      • - nevoia de simetrie: tendinţa de a aranja lucrurile într-un mod perfect, sau nevoia de a face anumite lucruri simetric;
      • - obsesii somatice: preocupări că va contacta o boală (cele mai frecvent întâlnite sunt cancerul sau SIDA);
      • - obsesii sexuale sau agresive: gânduri că ar putea face rău cuiva sau că ar face un gest cu conotaţii sexuale de neconceput;
      • - îndoiala patologică: atunci când pacientul îşi face griji repetate că din cauza lipsei sale de atenţie se poate produce un eveniment grav („şi dacă am lăsat aragazul deschis?”)

      Cele mai frecvente compulsii sunt:

      • - verificatul;
      • - spălatul;
      • - nevoia de a întreba şi mărturisi;
      • - simetria şi precizia;
      • - număratul;

      Evoluţie

      Debutul bolii este de obicei în adolescenţă sau devreme în viaţa adultă, chiar dacă simptome atenuate pot apărea încă din copilărie. Netratată, tulburarea obsesiv-compulsivă are o evoluţie cronicăcu agravări ale simptomelor în perioadele cu stres crescut.

      Chiar şi sub tratament, manifestările bolii pot fi imprevizibile; din această caauză pacientul trebuie să urmeze tratamentul prescris cu rigurozitate, pentru a preveni cronicizarea simptomelor şi apariţia altor boli psihice.

      La început, anxietatea este determinată de un singur gând pe care pacientul îl are în mod repetat. Treptat, ajunge să aibă preocupări exagerate legate şi de alte situaţii, cu toate acestea în centrul atenţiei rămâne obsesia iniţială.

      Pe măsură ce gândurile devin mai frecvente şi mai greu de îndepărtat, ocupându-i aproape tot timpul, pacientul nu mai percepe aceste obsesii ca fiind exagerate. Se poate ajunge astfel la convingeri bizare (de exemplu: va face cancer dacă nu este păstrată simetria în casă), fapt ce poate justifica punerea unui diagnostic suplimentar de tulburare delirantă.

      Gândurile extrem de frecvente, însoţite de anxietate, fac ca memoria şi capacitatea de concentrare să fie diminuate. Din acestă cauză, îndatoririle de serviciu sunt realizate cu dificultate, ba chiar şi activităţi domestice banale îi pun probleme pacientului.

      În această situaţie suportul celor apropiaţi este foarte important; reproşurile, nemulţumirea faţă de posibile greşeli făcute de pacient, exprimată direct sau indirect, compararea cu persoana care era înainte de a se îmbolnăvi nu fac decât să întreţină simptomele bolii şi, implicit, proasta funcţionare a pacientului.

      Tulburarea obsesiv-compulsivă este un factor de risc pentru apariţia altor boli psihice. Depresia sau alte tulburări anxioase (Fobia socială, Tulburarea de panică) sunt frecvent întâlnite la cei cu această boală. Există o asociere între tulburarea obsesiv-compulsivă şi boli ale ticurilor (de exemplu, boala Tourette) sau între tulburarea obsesiv-compulsivă şi tulburări ale apetitului alimentar (bulimia nervoasă).

      Disconfortul pe care îl cauzează boala îi determină pe mulţi dintre pacienţi să se trateze singuri cu alcool sau cu diferite medicamente anxiolitice. Un sindrom de dependenţă la alcool sau la benzodiazepine nu face decât să agraveze evoluţia bolii şi să îngreuneze tratarea acesteia.

      O posibilă explicaţie pentru apariţia bolii este neobişnuirea pacientului cu stimulii care îi provoacă anxietate, prin prezenţa compulsiilor. Un pacient cu frică de contaminare nu va ajunge să trăiască experienţa de a intra în contact cu germeni, pe de o parte prin evitarea situaţiilor în care acest lucru ar fi posibil şi pe de altă parte prin compulsia de a se spăla pe mâini foarte frecvent. Astfel anxietatea faţă de contaminare va fi din ce în ce mai mare, practic cu cât se fereşte mai mult cu atât frica va creşte.

      Tratament:

      Prima opţiune în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive este reprezentată de medicaţia antidepresivă, şi anume de inhibitorii recaptării serotoninei. Intrarea în acţiune a acestora este lentă, beneficiile lor putând apărea şi la 10-12 săptămâni de la debutul tratamentului.

      Cum caracteristica bolii este o evoluţie imprevizibilă, o durată de cel puţin 2 ani, în care este urmat acest tratament, este justificată.

      Terapia cognitiv-comportamentală aduce un beneficiu în cazul în care răspunsul la tratamentul medicamentos este parţial sau în cazul în care pacientul prezintă o deschidere pentru o asemenea terapie.

      Chiar dacă benzodiazepinele pot fi de ajutor atunci când pacientul se confruntă cu o anxietate crescută, utilizarea lor mai mult de 4 săptămâni nu este recomandată, din cauza riscului de depedenţă.